Un apel pentru predarea scrierii ca proces integrativ cu scop funcțional

În România, situația scrierii ca disciplină școlară este una paradoxală: deși discursul general o declară importantă, se investește tot mai puțin în această abilitate; în plus, suferă o puternică opoziție din partea părinților, care ar opta pentru competențe de scriere digitale, considerate mai de perspectivă pentru copiii lor. Minată atît de școală, cît și de societate, scrierea are slabe șanse de a-și dovedi rolul determinant în formarea intelectuală a tinerei generații. În această linie, prezenta lucrare urmărește cartografierea scrierii ca abilitate predată la școală, prezentînd mai întîi abordarea românească a scrierii școlare (ca produs sau proces) și, în al doilea rînd, efectuînd o analiză a exercițiilor și cerințelor dedicate scrierii. Scopul este acela de a sublinia plusurile și minusurile acestora și de a sugera schimbări care ar putea îmbunătăți nu numai percepția asupra scrierii în programa școlară românească, ci și calitatea rezultatelor. Pentru a avea o bună înțelegere asupra modului în care scrierea este percepută de sistemul de învățământ românesc, am considerat că o abordare potrivită este să se analizeze programa școlară emisă și aprobată de Ministerul Educației Naționale și să se evalueze implementarea liniilor directoare oficiale în manualele școlare. Justificarea interesului autorilor pentru scriere este legată de ratele ridicate ale analfabetismului funcțional, de tipul preponderent de evaluare a elevilor (probele scrise) și de incapacitatea în mare măsură recunoscută a elevilor de a-și gestiona cu succes sarcinile de lucru scrise.