Buletinul Universității Naționale de Apărare „Carol I”
Latest Publications


TOTAL DOCUMENTS

53
(FIVE YEARS 53)

H-INDEX

0
(FIVE YEARS 0)

Published By Univeritatea Nationala De Aparare Carol I

2065-8281, 1584-1928

2021 ◽  
Vol 10 (4) ◽  
pp. 129-137
Author(s):  
George-Florin BĂIȚAN

CrossFit-ul este un program de pregătire fizică de marcă, „amplu, general și cuprinzător”, incluzând o serie întreagă de exerciții și antrenamente fizice, cu creșteri progresive ale intensității, acesta putând fi o formă eficientă de exerciții fizice pentru militarii care caută o rutină diversă de antrenament. Bazându-se pe biomecanica corpului uman, transpusă în mișcări și exerciții funcționale, care permit îndeplinirea sarcinilor zilnice în mod eficient, variate în mod constant și executate la o intensitate ridicată, CrossFit-ul poate avea, de asemenea, efecte mentale și emoționale pozitive, ridicând nivelul de certitudine al militarului, în raport cu propriile abilități, capacități și judecăți. CrossFit-ul înseamnă mult mai mult decât să tragi de fiare în sala de forță, este o modalitate excelentă de a obține forma sportivă, de a crește masa musculară sau de a pierde în greutate și de a trăi un stil de viață sănătos. Comunitatea CrossFit este bine cunoscută pentru relațiile strânse care există între membrii săi, pentru promovarea patriotismului, precum și pentru sprijinul acordat comunității locale și veteranilor armatei, depunând eforturi într-o varietate de moduri, pentru a susține aceste valori.


2021 ◽  
Vol 10 (4) ◽  
pp. 121-128
Author(s):  
Viliam PASTOR

Alianța se confruntă cu cel mai complex și imprevizibil mediu de securitate de la sfârșitul Războiului Rece, cu provocări geopolitice în creștere, cu amenințări cibernetice și hibride mai sofisticate și perturbatoare și cu schimbări tehnologice exponențiale, care transformă rapid modul în care sunt desfășurate și câștigate războaiele. NATO continuă să se adapteze și să se pregătească pentru viitor, consolidându-și poziția de descurajare și apărare, proiectând stabilitatea și combaterea terorismului, investind mai mult în apărare și modernizând structurile Alianței.


2021 ◽  
Vol 10 (4) ◽  
pp. 88-104
Author(s):  
Cezar POPA
Keyword(s):  

  Abordarea anumitor provocări în zone de operații situate la altitudini mari necesită existența unor capabilități specifice de comandă și control. C2 bazat pe comanda prin misiune trebuie adaptat cerințelor actuale, generate de conflictele cu geometrie variabilă, conflicte de tip mozaic, compozit, multifațetat, multistratificat, multidomeniu. Sistemele de comandă și control ar trebui să dispună de flexibilitate arhitecturală, de platforme digitalizate inteligente, iar modulele sale să fie perfect interoperabile funcțional și acțional (bazate pe autosuficiență ‒ capabilitate extinsă de funcționare în timp). Considerăm că, la altitudini mari, arhitectura unui sistem de comandă și control complex trebuie să fie modulară și concepută ca un integrator coerent de senzori, decidenți, executanţi și capabilități de sprijin, interconectați în subsisteme care să asigure planificarea, pregătirea, executarea și evaluarea cu eficiență a acţiunilor militare. În condiţiile diversificării riscurilor și ameninţărilor în mediul operațional multidimensional, arhitectura sistemelor de comandă și control trebuie adaptată permanent astfel încât să asigure comunicarea în timp real, pe orizontală și pe verticală, între forţe, structurile de sprijin și structurile de comandă-control.


2021 ◽  
Vol 10 (4) ◽  
pp. 137-142
Author(s):  
George-Florin BĂIȚAN

Pregătirea fizică a militarilor trebuie să fie una extrem de dură, deoarece aceasta constituie un suport pentru programele de instruire din armată. Mai mult decât atât, trebuie să-i pregătească pe militari pentru ca aceștia să facă față oricărei situații pe care ar putea-o întâlni pe câmpul de luptă: de la escaladarea unui perete înalt de 3 metri, sub focul inamicului, până la alergarea în teren variat, având în spate o raniță de 30 kg și în mâini armamentul individual din dotare. În plus, menținerea sau îmbunătățirea performanței fizice a militarilor profesioniști în diferite medii militare este crucială pentru pregătirea militară generală. Când începem un program de antrenament specific mediului militar, avem siguranța că suntem pe drumul cel mai rapid către obținerea unor rezultate serioase. Militarii vor deveni mai puternici, cu o mare forță fizică, având o constituție fizică robustă și armonioasă. În acest articol, vom prezenta pe scurt două dintre metodele de antrenament fizic specifice instruirii militarilor (pliometria și calistenia), pe care specialiștii în educație fizică militară ar trebui să le utilizeze permanent, pentru ca luptătorii să atingă un nivel superior al pregătirii fizice.


Author(s):  
Andrei Th. CONSTANTIN

  Schimbările climatice petrecute în ultimele două decenii, la care se adaugă criza sanitară, generată de virusul SARS-CoV 2, impun autorităților publice centrale și locale să ia toate măsurile și, totodată, să acționeze cu toate resursele avute la dispoziție pentru păstrarea sănătății și vieții populației, precum și pentru protejarea valorilor materiale și culturale ale acesteia. În pofida faptului că Armata României îndeplinește funcții de sprijin, aceasta deține capabilități unice a căror întrebuințare devine indispensabilă pentru gestionarea situațiilor de urgență civile. Raportat la sarcinile care trebuie executate, pentru limitarea și lichidarea urmărilor provocate de dezastre, structurile de geniu  din Armata română reprezintă capabilitatea cea mai adecvată prin faptul că acestea sunt capabile să intervină în majoritatea situațiilor. Cu toate acestea, capabilitățile militare de geniu trebuie perfecționate și adaptate permanent, astfel încât să fie apte să răspundă noilor tipuri de riscuri care se pot ivi.


2021 ◽  
Vol 10 (4) ◽  
pp. 112-120
Author(s):  
Viliam PASTOR

În ultimii ani, amenințări tot mai complexe au apărut la adresa securității, ceea ce scoate în evidență nevoia unei cooperări tot mai puternice și  mai strânse în materie de securitate la toate nivelurile. Criza provocată de virusul SARS-CoV-2 a adus în prim-plan securitatea în Europa, testând atât reziliența dată de infrastructura critică, cât și pregătirea pentru situațiile de criză și mijloacele de gestionare a acestora. Europa de Est, măcinată de conflicte în ultimele decenii, se confruntă și astăzi cu numeroase provocări, cum ar fi creșterea populației, scăderea nivelului de trai și schimbările climatice datorate încălzirii globale. Acestea din urmă vor exacerba situația în viitor. Deoarece securitatea mediului este o preocupare emergentă care nu poate fi abordată cu soluții tradiționale, trebuie dezvoltate noi modalități de a face față acesteia. Cooperarea formează nucleul unor astfel de mijloace, vizând o abordare intersectorială și garantând o participare largă a părților interesate în vederea integrării principiului dezvoltării durabile în politicile naționale.


Author(s):  
Mariana FRASZIN (GURĂU)

Rolul managementului resurselor umane este de a avea personal competent și motivat pentru rezultate maxime, și acest obiectiv este susținut prin aplicarea politicilor și strategiilor de management la nivel de organizație. Importanța ergonomiei în managementul resurselor umane a fost precizată în numeroase prezentări ale cercetătorilor, mai ales în domeniul militar. În acest articol, se prezintă unele aspecte asociate managementului resurselor umane și efectele pozitive pe care le are ergonomia în optimizarea condițiilor de muncă. De asemenea, este descrisă corespondența dintre creșterea performanței organizației și intervențiile ergonomice în interacțiunea dintre tehnică/echipament și personal.


Author(s):  
Cristian Gabriel CÎRJĂU

Situația din perioada anilor 1941-1946 a fost deosebit de complexă, o perioadă în care armata română a participat la operații militare atât în campania din est, dusă împotriva armatei ruse, cât și în campania din vest, dusă împotriva armatei germane, care ne-a fost aliată o perioadă de timp. Pentru conducerea și coordonarea acțiunilor militare, comandamentele române existente sau constituite în funcție de nevoile curente au cooperat îndeaproape atât cu cele germane, cât și cu cele ruse, începând cu momentul în care am întors armele împotriva germanilor. Pe parcursul ambelor campanii, structurile din cadrul comandamentelor române au fost unele nou înființate, și altele organizate și reorganizate, în funcție de nevoile pe care le-a cerut situația curentă. Printre aceste structuri, existau și cele de geniu, care conduceau și coordonau toate activitățile specifice. În cadrul acestui studiu, mi-am propus să identific organizarea și rolul structurilor de geniu, din cadrul comandamentelor române, în conducerea și coordonarea acțiunilor genistice din perioada 1941-1946, cu scopul de a face ulterior, în cadrul unui alt studiu, o analiză comparativă cu structurile de geniu din armata română existente la această dată.


2021 ◽  
Vol 10 (4) ◽  
pp. 105-111
Author(s):  
Constantin MIREANU

Definirea realității și a mecanismelor prin care oamenii o percep este o muncă anevoioasă și plină de provocări în această epocă a post-adevărului, unde totul este relativ, interpretabil, dinamic, fără norme general acceptate. Totuși, între individ și mediul social există o relație strânsă. Acest binom constituie o construcție care integrează mintea, corpul, spiritul uman și mediul. Interacțiunea continuă dintre individ și mediul social creează realitatea care se manifestă ca un proces continuu de codificare și decodificare. Dar modul în care interpretăm o situație determină consecințele acțiunilor noastre și chiar felul în care pot evolua lucrurile, de aceea, plecând de la premise greșite, de la o interpretare greșită a unei situații, oamenii se comportă în consecință. De aceea, în materialul de față, pornind de la modul în care se formează reprezentarea individului despre mediu, societate, lume, din perspectiva neuroștiințelor, a psihologiei sociale, a sociologiei cognitive, voi trece în revistă principalele aspecte cu privire la modalitatea de construcție socială a realității.


Author(s):  
Victor Adrian VEVERA

Implementarea tehnologiilor specifice tehnologiei informației și comunicării în domeniul relațiilor internaționale a generat schimbări importante, inclusiv emergența domeniului diplomației digitale, cu provocările aferente unui nou început. În acest articol, ne propunem să analizăm în ce măsură diplomația este pregătită să facă față specificului contemporan și, totodată, să argumentăm pentru nevoia de a reconstrui modelul de pregătire a diplomatului în așa fel încât acesta să poată să devină competitiv, indiferent de direcția neașteptată pe care societatea ar putea să o urmeze. Din punctul nostru de vedere, organizațiile de cercetare din România (INCD și universități cu specific conex) sunt cele care trebuie să dea direcțiile de urmat în conceptualizarea programelor de pregătire a diplomaților digitali (inclusiv a celor formați înainte de apariția acestor noi platforme și instrumente dedicate comunicării cu publicul).


Sign in / Sign up

Export Citation Format

Share Document