Castelul Prințului Barbă Albastră de Béla Bartók – un posibil avatar al mitului orfic?

La casa di peste drum este, poate, cea mai emblematică lucrare corală a lui Tudor Jarda, fiind prima compoziție din cele 10 colinde pentru cor mixt, din volumul Coruri (1981). Dedicată maestrului Dorin Pop și corului Cappella Transylvanica, această lucrare face parte din repertoriul ansamblului de la editarea colecției, regăsindu-se totodată în repertoriul celor mai importante coruri clujene și transilvănene. Prezentul studiu își propune detalierea aspectelor de gramatică muzicală a lucrării corale La casa di peste drum, reliefând strânsa legătură dintre text și muzică, și implicațiile ei în interpretarea corală. Analiza morfologică și sintactică evidențiază, de asemenea, câteva caracteristici proprii scriiturii corale a lui Tudor Jarda.

Influența viziunii lui Luther asupra muzicii în apariția conceptelor de musica poetica și retorică muzicală

De cele mai multe ori, când vorbim despre retorică muzicală, despre figuri retorice sau elemente care țin de musica poetica, gândul ni se duce spre Baroc și, de ce nu, spre muzica lui Johann Sebastian Bach. Însă puțini dintre noi realizăm că augurii acestor noțiuni au pornit încă din Renaștere și un număr mult mai mic dintre noi vom conecta toate acestea de numele lui Martin Luther și Reforma protestantă. Principiile retoricii muzicale s-au dezvoltat cu precădere în spațiul nord-german, deși au fost prezente și în alte țări ca Italia, Franța și Anglia. Germania a fost, însă, cea care a adoptat și adaptat în modul cel mai entuziast în această perioadă terminologia, metodele și structurile retoricii antice. Muzicologul german Dietrich Bartel explică în Musica poetica motivul ascensiunii retoricii muzicale în Germania, prin îmbrățișarea viziunii lui Martin Luther asupra muzicii de către credincioșii creștini. Pe parcursul secolelor XVI-XVIII, retorica muzicală se îmbogățește și se perfecționează continuu, generând o artă extrem de elaborată, al cărei focus era găsirea de echivalențe între figurile retorice și intervalica muzicală. În acest mod, muzica a primit un plus de exactitate în ceea ce privește exprimarea.

Ipostaze ale limbajului muzical folcloric în lucrarea Suita a III-a bihoreană de Tudor Jarda

În lucrarea de față ne propunem să aducem în lumină o partitură corală a compozitorului Tudor Jarda atât prin prisma analizei structurale, cât și reliefând contextul compunerii acesteia. În Suita a III-a bihoreană se îngemănează un limbaj muzical neomodal cu maniere de compoziție în stil folcloric.

Elena Boancă, Personalități ale artei muzicale: Vasile Herman – Recenzie

Volumul monografic al doamnei Elena Boancă, muzicolog cu deschidere atât spre investigarea aspectelor istorice, cât și a celor analitice, reprezintă o investigație nu numai profundă și relevantă, ci și necesară.

Influența regimurilor politice asupra creației muzicale psaltice din România, în a doua jumătate a secolului al XX-lea

În cea de a doua jumătate a secolului al XX-lea, societatea românească a fost marcată de două evenimente care i-au marcat destinul: instaurarea regimului comunist, după abdicarea Regelui Mihai I în 1948, și Revoluția Română din 1989, care a marcat sfârșitul acestui regim. Monodia bizantină are o tradiție milenară în această zonă a Europei, iar contribuția psalților autohtoni la perpetuarea muzicii de strană a Bisericii Ortodoxe – inclusiv prin creații proprii – este atestată de numeroasele manuscrise redactate de români și de tipăriturile ultimelor două secole. Creația muzicală redată cu notația neumatică specifică Bisericii Ortodoxe s-a manifestat în România, în secolul al XX-lea, cu discontinuități datorate evenimentelor istorice amintite. Cântarea de strană, în stilul psaltic tradițional, a supraviețuit, deși a fost afectată de hotărârile luate de Partidul Comunist, în privința Bisericii, respectiv de încercarea de uniformizare a muzicii de strană. Lucrarea surprinde felul în care s-a reușit păstrarea tradiției și perpetuarea muzicii bisericești în dificila perioadă comunistă, insistând asupra creației muzicale religioase redată cu notația neumatică și asupra unor particularități specifice perioadei, datorate regimului politic. Muzicienii formați înainte de instaurarea comunismului – de dascăli păstrători ai bunei tradiții de cântare psaltică, în școli mănăstirești și seminarii teologice prestigioase din perioada interbelică – au fost liantul care a asigurat revigorarea rapidă a muzicii de tradiție bizantină în ultimul deceniu al secolului al XX-lea și au îmbogățit repertoriul stranelor românești cu valoroase creații originale.

Komitas – idol al muzicii armene

Deși aniversarea a 150 de ani de la nașterea marelui compozitor armean, Komitas – sărbătorit cu mult respect în comunitățile armene de pretutindeni – a avut loc anul trecut, considerăm că importanța activității desfășurate de acest idol al muzicii armene merită și chiar trebuie menționat în orice perioadă. Autoarea acestui studiu este preocupată de problematica muzicii armene de o vreme îndelungată. Pe parcursul studiilor aprofundate în domeniu s-a întărit convingerea necesității de a vorbi despre muzica armeană – foarte puțin cunoscută în Europa – și despre reprezentanții de renume ai acesteia, dintre care cel mai de seamă a fost și este Komitas. În același timp, studiind viața și creația acestui mare compozitor, s-a ivit de mai multe ori caracterul asemănător al vieții și carierei sale cu cea a lui Bartók Béla, uneori chiar surprinzătoare, în ciuda distanței geografice mari care le-a despărțit. În cadrul acestui articol vom încerca să prezentăm succint biografia și creația marelui Komitas, precum și unele elemente paralele în ceea ce privește viața, activitatea de cercetare și cea componistică a celor doi compozitori, muzicologi și etnografi. Aparținând aceleiași generații de muzicieni, și-au dedicat viața culegerii, cercetării și prelucrării muzicii populare cu caracter autentic, fiind preocupați nu numai de folclorul propriei națiuni, dar și de muzica popoarelor învecinate. Activitatea și cercetările celor doi arată asemănări deosebite, iar prin activitatea lor componistică, amândoi au reușit să deschidă perspective noi, decisive în ceea ce privește urmașii lor, generațiile de compozitori ai secolului XX.

Observații asupra elementelor de limbaj muzical în lucrarea La casa di peste drum de Tudor Jarda

De cele mai multe ori, când vorbim despre retorică muzicală, despre figuri retorice sau elemente care țin de musica poetica, gândul ni se duce spre Baroc și, de ce nu, spre muzica lui Johann Sebastian Bach. Însă puțini dintre noi realizăm că augurii acestor noțiuni au pornit încă din Renaștere și un număr mult mai mic dintre noi vom conecta toate acestea de numele lui Martin Luther și Reforma protestantă. Principiile retoricii muzicale s-au dezvoltat cu precădere în spațiul nord-german, deși au fost prezente și în alte țări ca Italia, Franța și Anglia. Germania a fost, însă, cea care a adoptat și adaptat în modul cel mai entuziast în această perioadă terminologia, metodele și structurile retoricii antice. Muzicologul german Dietrich Bartel explică în Musica poetica motivul ascensiunii retoricii muzicale în Germania, prin îmbrățișarea viziunii lui Martin Luther asupra muzicii de către credincioșii creștini. Pe parcursul secolelor XVI-XVIII, retorica muzicală se îmbogățește și se perfecționează continuu, generând o artă extrem de elaborată, al cărei focus era găsirea de echivalențe între figurile retorice și intervalica muzicală. În acest mod, muzica a primit un plus de exactitate în ceea ce privește exprimarea.