Legea nr. 167/2020 sau cum nu trebuie înfăptuită legiferarea. (I) Contravenția de hărțuire morală la locul de muncă

Vom examina noutățile aduse de Legea nr. 167/2020, prin raportare la cadrul legal de la data adoptării și la exemple din dreptul comparat. Nucleul actului normativ îl constituie prevederile privind contravenția de hărțuire morală la locul de muncă, asupra cărora ne vom concentra în această primă parte a studiului nostru. Inițiativa legiuitorului de a proteja victimele unui fenomen social cu urmări grave, care se manifestă mai ales în aria muncii, este de lăudat. Salutăm de asemenea faptul că noua noțiune de hărțuire morală nu impune dovedirea unui criteriu de discriminare, întrucât comportamentul este vătămător indiferent de motivația hărțuitorului. Ceea ce începe să pară un discurs encomiastic se oprește însă aici. Imediat ce intrăm în analiza dispozițiilor care ar fi trebuit să combată hărțuirea morală, constatările sunt majoritar negative. Descrierea legală a faptei conține formulări incoerente, chiar contradictorii; pe de altă parte, unele sunt prea înguste pentru a proteja eficient țintele hărțuirii, iar altele, inutile. Regimul special al probei este redactat în mod deficitar, iar cea mai surprinzătoare este omisiunea parlamentului de a identifica o autoritate competentă să aplice sancțiunile prevăzute.

Conștientizarea dreptului transnațional în acțiune

Situațiile transnaționale sunt imaginea dreptului transnațional în acțiune. Acest articol subliniază nevoia de a teoretiza acest drept transnațional în acțiune. Asemenea teoretizare nu poate neglija ordinile juridice transnaționale. Interacțiunea dintre actorii de drept privat și actorii de drept public este plină de dinamism. În plus, aceeași interacțiune se desfășoară dincolo de, dar și de-a lungul și de-a latul teritoriilor statelor-națiune în egală măsură. Teoretizarea acestei interacțiuni – esența dreptului transnațional în acțiune, implică, la urma urmelor, înțelegerea realităților transnaționale pe care le trăim.

Inaplicabilitatea actelor normative privind suspendarea legală a executării silite și eșalonarea plății sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect despăgubiri rezultate în urma concedierii nelegale

Prezentul articol urmărește să prezinte modalitatea în care are loc executarea silită a hotărârilor judecătorești având ca obiect despăgubiri rezultate în urma concedierii nelegale respectiv acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii Instanțele de judecată, în măsura în care apreciază că a avut loc o decizie nelegală de încetare a contractului individual de muncă, pronunță hotărâri judecatărești prin care admit acțiunea civilă formulată de către reclamant împotriva pârâtului, instituție sau autoritate publică, urmând a dispune anularea deciziei de încetare a contractului individual de muncă emisă de pârât, iar față de prevederile art. 80 din Codul muncii dispun reintegrarea în funcția avută anterior emiterii deciziei menționate și obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, începând cu data deciziei de încetare a contractului individual de muncă emisă de pârât și până la reintegrarea efectivă. Ulterior creditorii se adresează executorului judecătoresc solicitând punerea în executare silită, împotriva debitorului a sumei integrale stabilite prin hotărârea judecătorească – titlu executoriu iar debitorii, instituțiile și autoritățile publice formulează, de regulă, contestație la executare, invocă drept argument principal al contestației la executare incidența actelor normative care prevăd faptul că, drepturile de natură salarială ce fac obiectul executării silite se plătesc eșalonat. Incidența actelor normative care stipulează eșalonarea la plată a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice în cazul despăgubirilor acordate conform art. 80 C.m., în caz de concediere ilegală, este exclusă. Natura juridică a drepturilor câștigate de către creditori prin titlurile executorii nu reprezintă drepturi de natură salarială ci despăgubiri compensatorii pentru încetarea nelegală a raporturilor de muncă. În concluzie, actele normative care stabilesc plata eșalonată a drepturilor de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice și care suspendă executarea hotărârilor judecătorești nu au aplicabilitate în ipoteza drepturilor câștigate de către personalul din instituțiile și autoritățile publice prin titluri executorii ce reprezintă despăgubiri compensatorii pentru încetarea nelegală a raporturilor de muncă, în aceste cazuri sumele datorate creditorilor urmând a fi achitate integral.

Charge – fixed and floating: Agnew and Another v. Commissioner of Inland Revenue, Privy Council (New Zealand), 5 June 2001 (the “Brumark” case) Charge and Hypothec as Functional Equivalents

Our endeavour is dedicated to a few security devices. The first part of the current work is called “Words of Introduction”. The second portion takes into account a Privy Council case: Agnew and Another v. Commissioner of Inland Revenue, Privy Council (New Zealand), 5 June 2001 (the Brumark case). The third part briefly focuses on charge and mortgage. The fourth portion, in a succinct manner, describes the hypothec. The fifth and final part shows that charge and hypothec are functional equivalents.

Considerații asupra proiectului pentru modificarea și completarea Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și a altor acte normative în materia protecției persoanelor cu dizabilități

Implementarea în legislația națională a principiilor stabilite prin convenția de la New York din 2007, privind drepturile persoanelor cu dizabilități, deziderat la care face trimitere în considerente decizia Curții Constituționale nr. 601 din 16 iulie 2020, impune o schimbare de paradigmă a reglementării: limitarea capacității de exercițiu sau pierderea capacității de exercițiu va trebui să respecte principiile necesității, proporționalității și subsidiarității. Legiuitorul va trebui să ofere, prin noua reglementare, un sistem de protecție cu geometrie variabilă, care să permită instanței de tutelă să moduleze limitarea capacității în funcție de circumstanțele concrete în care se găsește persoana vulnerabilă atât din perspectiva facultăților mintale cât și din perspectiva situației patrimoniale. Noua reglementare va trebui să găsească un echilibru între predictibilitatea limitelor capacității de exercițiu, reclamată de securitatea circuitului civil, și proporționalitatea măsurilor de protecție, care să se moduleze pe situația concretă a persoanei supusă măsurii și care să fie adecvată pentru situația patrimoniului său.

Rolul domiciliului în responsabilitatea socială a grupurilor transnaționale de societăți în Uniunea Europeană

Ca efect al globalizării și al dezvoltării tehnologice, societățile din Uniunea Europeană (UE) și-au extins activitățile dincolo de piața unică europeană, formând grupuri transnaționale de societăți (GTS). GTS influențează economia statelor, această influență având atât aspecte pozitive, cât și negative. Responsabilitatea socială a societății (Corporate Social Responsibility) intervine în vederea înlăturării efectelor negative, care rezultă, în principal, din încălcarea drepturilor omului și din încălcarea regulilor privind protecția mediului înconjurător. Forma clasică a GTS este aceea a unui grup de societăți în care o societate-mamă controlează filialele ei prin intermediul acțiunilor sau altor forme de proprietate. În această lucrare vom avea în vedere societățile-mamă sau societățile dominante din grup cu domiciliul/sediul în UE și cu filiale sau societăți dependente având domiciliul/sediul în state terțe UE. Vom arăta, utilizând mecanismele dreptului internațional privat, că societatea-mamă cu sediul în UE poate fi trasă la răspundere pentru prejudiciile cauzate de o filială a sa cu sediul într-un stat terț. Vom prezenta câteva spețe emblematice soluționate de instanțe din UE, care ilustrează schimbarea de paradigmă în spațiul UE cu privire la responsabilitatea socială a GTS. În final, vor fi analizate succint evoluțiile legislative la nivelul UE și a unor state membre.

Scrisoare de garanție v. fideiusiune. Cum le distingem?

Lucrarea noastră debutează cu niște cuvinte introductive și un plan de lucru. Ea continuă cu o scurtă prezentare a așa-numitei scrisori de garanție. Al treilea paragraf se concentrează, succint, asupra fideiusiunii. Porțiunea finală a studiului de față evidențiază că, în privința distincției dintre scrisoarea de garanție și fideiusiune, diavolul se află în redactare.

La dame à la licorne

Mondializarea și apartenența la blocul juridic european promiteau parcă mai multă ardoare pentru studiul comparat al dreptului. Nu s-a întâmplat acest fapt, cel puțin în ultimul deceniu, dar aceasta nu a împiedicat afirmarea unor cercetători pasionați de comparația juridică. În rândurile de mai jos trecem în revistă o lucrare aparte, importantă și demnă de a fi reținută. „Șapte dileme în teoria comparației” este o culegere de texte a drei Raluca BERCEA centrate pe fenomenul comparatist, pe categoriile acestuia și pe ambientul său de desfășurare. Înțelegerea dreptului ca fenomen cultural, dincolo de orizontul pozitivist, permite autorului să atace chestiuni dintre cele mai dificile – adevărul textual al dreptului, mecanismele comparatismului și metodologia acestuia, structura discursului comparatist ș.a. Invitația noastră la lectură e justificată de calitatea scriiturii și de bogăția ideilor înfățișate.

Facilis descensus averno: WTO dispute settlement and trade-wars - is the WTO heading where it should?

Trading is arguably the most important element of our modern society, and its importance in the globalized world is second to none. International commerce nowadays involves more complex supply chains, more sophisticated financial operations and more economic agents. However, states do remain influential factors in that ecosystem, and together they create the framework of international trade. That framework is closely supervised and controlled by none other, than the World Trade Organization. Although, the creation of the WTO did not guarantee, that there would be no tensions between trading nations. Trade wars cause no surprise for an economist or lawyer assessing international trade. But did the most appropriate organization handle these trade wars right? In this article we will succinctly analyse the current framework, and will try to answer whether the Dispute Settlement Mechanism (hereinafter “DSM”) is compatible with all the cases. There is no room for error: if there are certain cases where the DSM only aggravates the problem, then these cases have to be identified and have to be handled with special attention. We are familiar with the disruptive effects of a trade war; hence we are challenged to do our utmost to prevent them – and to rethink what, according to John H. Jackson, has to be a rule-based system.

Regulamentul administrativ și legea organică, față în față: între conviețuire și conflict

În acord cu prevederile constituționale și cu principiul ierarhiei normelor juridice, prin act administrativ normativ („regulament”) nu pot fi instituite reguli în domenii ce fac obiectul exclusiv al legii organice (potrivit art. 73 din Constituția României) iar, în măsura în care s-ar întâmpla acest lucru, în fața instanței prioritate trebuie să aibă legea, și nu un act infralegal, căci, așa cum stabilește imperativ art. 124 din Constituție: „ … judecătorii se supun numai legii”. Consiliul Superior al Magistraturii este organul administrativ cu atribuții recunoscute de lege în materia carierei magistraților, având competența de a adopta acte administrative normative și de a reglementa proceduri specifice de organizare a concursurilor de promovare în funcție a magistraților. În măsura în care o lege organică îi permite acestuia să instituie prin hotărâre reguli de contencios administrativ, se ivește un conflict de reglementări între un asemenea regulament/act administrativ normativ și Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ – „dreptul comun” în această materie. Sesizată fiind cu soluționarea unei contestații, Înalta Curte de Casație și Justiție pare să facă abstracție de principiile constituționale, ridicând actul administrativ normativ la rangul de „lege” pentru a exclude de la aplicare legea organică în materia contenciosului administrativ. Regula prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 este aceea că termenul de care orice organ administrativ dispune pentru a răspunde cererii particularului cu care a fost sesizat este de 30 de zile. Regulamentul Consiliului Superior al Magistraturii în cauză stabilește un termen de 90 de zile în care magistratul care a fost declarat admis la concurs, fără a se fi clasat pe o poziție care să-i fi permis să ocupe unul din locurile pentru care a concurat, poate valorifica rezultatele concursului în vederea promovării, dacă, în acest interval de timp se vacantează un loc la instanța pentru care a optat. Interpretând acest termen, într-o manieră surprinzătoare și, într-o oarecare măsură, ambiguă, Înalta Curte de Casație și Justiție pare a-i conferi aceeași natură juridică cu termenul instituit prin legea organică în materie de contencios administrativ, excluzând aplicabilitatea acestuia din urmă. Prezentul studiu a1nalizează natura juridică a termenului de 90 de zile și locul acestuia în logica termenelor din contenciosul administrativ pentru a concluziona că soluția dată de instanța supremă conflictului de reglementări și raportului dintre termenele aplicabile este cel puțin criticabilă.